Sari la conținut

Cum îți alegi salteaua de yoga

    Cum îți alegi salteaua de yoga – ghid simplu, clar și din experiență personală

    Dacă citești acest articol, probabil ești fie la început de drum, fie vrei să îți îmbunătățești practica și ai observat cât de importantă este o saltea bună. În rândurile de mai jos vei afla unde găsești saltele potrivite, ce tip se potrivește practicii tale, ce opțiuni există, la ce să fii atent când cumperi una nouă, cât costă, cum se întreține și de ce o saltea este singurul „echipament” cu adevărat necesar în yoga. Te va ajuta să iei o decizie informată, fără complicații.

    Experiența mea cu saltelele de-a lungul anilor

    Când am început să practic yoga, acum 11 ani, prima mea saltea a fost una standard, simplă, de la Intersport. Cu ea am făcut inclusiv prima mea formare în yoga în India. A fost un început frumos, dar materialul s-a tocit destul de repede. Apoi am trecut la saltelele din TPE de la Decathlon, care mi s-au părut mai confortabile și mai prietenoase cu pielea.

    Totuși, adevărata diferență am simțit-o în momentul în care au scos varianta din cauciuc natural. Stabilitatea și aderența erau mult mai bune și pentru mine a fost un upgrade important.

    Câțiva ani mai târziu, la un training de Ashtanga Yoga în Paris, am observat că majoritatea instructorilor foloseau saltele Liforme. Când m-am întors acasă, mi-am cumpărat și eu. Și da… chiar a fost o diferență palpabilă în grip, stabilitate și senzația generală în practică.

    Dar dacă ești începător și nu vrei să investești foarte mult de la început, variantele clasice rămân un start foarte bun până vezi ce ți se potrivește.

    Unde găsești saltele de yoga
    • magazine sportive precum Decathlon, Intersport, Hervis
    • magazine online (eMAG, Amazon, Elefant)
    • branduri specializate: Manduka, Liforme, Gaiam, Jade Yoga, Yoga Design Lab
    • magazine de wellness sau studiouri de yoga

    În online găsești cea mai mare varietate, dar în magazinele fizice poți testa textura, greutatea și aderența.

    Ce fel de practică ai? – criteriu esențial

    Practicile diferite cer saltele diferite:
    • Vinyasa / Ashtanga / Power Yoga: ai nevoie de aderență foarte bună și de o saltea stabilă (3–5 mm).
    • Yin / Restaurativ: confortul contează mai mult, deci o saltea mai groasă este ideală (6 mm sau mai mult).
    • Hot Yoga: ai nevoie fie de o saltea cu grip excelent la umezeală, fie de un prosop special de yoga de pus deasupra.
    • Yoga acasă sau practică variată: o saltea de grosime medie (4–5 mm) este un compromis perfect.

    Tipuri de saltele disponibile

    PVC
    • accesibile, durabile
    • nu cele mai eco
    • bune pentru începători

    TPE
    • ecologice, ușoare, confortabile
    • o alegere bună la început

    Cauciuc natural
    • aderență excelentă, stabilitate mare
    • pot avea miros la început
    • foarte potrivite practicii intense
    • NU pentru persoanele alergice la latex

    Microfibră / textil
    • ideale pentru hot yoga
    • grip bun când sunt umede

    Plută (cork)
    • naturale, antibacteriene
    • aderență bună la transpirație

    Saltele de călătorie
    • mai subțiri (1–2 mm), ușor de împachetat
    • perfecte pentru cei care merg la studio sau călătoresc mult
    • nu sunt cele mai confortabile la genunchi, dar sunt foarte practice

    Prosoape speciale pentru yoga

    Dacă mergi la studio și nu vrei să cari salteaua cu tine, există prosoape speciale antiderapante, concepute să fie folosite peste saltelele din studio.
    Sunt igienice, oferă aderență și ocupă mult mai puțin spațiu în geantă.

    Ce NU recomand sub nicio formă

    Izoprenul.
    Știu că tentant la preț, dar:
    • nu are aderență
    • alunecă foarte ușor
    • poate provoca accidentări
    • nu este potrivit pentru posturi de echilibru
    • se rupe repede

    Oricât de la început ai fi, merită măcar o saltea simplă de yoga, nu izopren.

    La ce să te uiți când cumperi o saltea
    • Grosimea – 3–4 mm pentru stabilitate, 5–6 mm pentru confort
    • Aderența – cel mai important criteriu pentru siguranță
    • Materialul – durabilitate, eco-friendliness, alergii
    • Greutatea – importantă dacă o cari des
    • Dimensiunea – standard sau „long” pentru persoanele înalte
    • Durabilitatea – cât rezistă la practică intensă

    Cât costă o saltea de yoga
    • Buget: 50–120 lei
    • Mid-range: 150–300 lei
    • Premium: 300–600+ lei
    • Pro / high-end: 600–1000 lei (ex: Liforme, Manduka Pro)

    În general, calitatea și aderența cresc direct proporțional cu prețul.

    Cu ce cureți salteaua
    • apă + puțin oțet
    • apă + câteva picături de ulei esențial (tea tree sau lavandă)
    • soluții speciale pentru saltele
    • șervețele dezinfectante pentru yoga (utile în deplasări)

    Evită alcoolul, detergenții agresivi și expunerea prelungită la soare.

    Despre design si benzile de aliniament
    În ceea ce privește designul, ține minte că este strict o preferință personală – alege culorile și modelele care îți transmit stare bună. Benzile de aliniament, însă, pot fi foarte utile, mai ales la început, pentru că te ajută să îți ajustezi mai ușor posturile ghidându-te după linii.

    Este nevoie de o husă pentru saltea?
    Depinde dacă te deplasezi cu ea. Dacă o folosești doar acasă, nu este necesară, însă dacă o iei la studio sau în călătorii, ai nevoie cel puțin de două elastice mai groase ca să o ții rulată, ca să nu se deschidă; majoritatea saltelelor vin cu astfel de elastice, iar husele se găsesc în aceleași magazine menționate anterior.

    Ai nevoie de un echipament special pentru yoga?
    Nu.
    Ai nevoie doar de o saltea bună care să te ajute să stai stabil, să nu aluneci și să te simți confortabil în posturi. Restul vine cu timpul.

    Îți doresc să găsești salteaua care să te susțină, la propriu și la figurat.
    Bucură-te de fiecare clipă petrecută pe salteluța ta. 🧘‍♀️✨

    Simona,
    Yoga Teacher & Well-being Coach